Gradina de dincolo. Zoophia: Comentarii mitologice

        Eseul Gradina de dincolo propune o interesanta interpretare a basmului Harap Alb ca alegorie a initierii. Eroul parcurge un drum spiritual, de perfectionare si purificare, in care trece prin mai multe trepte de initiere – incercarile la care e supus –, iar la final atinge starea de initiat, reprezentata de incoronarea sa si casatoria cu fata lui Ros Imparat.

      Inzestrat cu puteri magice in mituri, religii sau superstitii, animalul apare intr-o varietate de ipostaze: parinte mitic, zeu sau mesager al zeilor, spirit al vegetatiei etc. Deopotriva eseu si mic dictionar, Zoosophia analizeaza tendinta omului de a asocia unor animale concepte morale, filosofice si religioase, fie prin imaginarea unor fiinte fantastice, fie prin exacerbarea calitatilor unor animale reale, ridicate la rang de simbol.

       „Cele doua eseuri ale lui Andrei Oisteanu, absorbind o bibliografie intinsa si pline de observatii de profunzime si finete spirituala, se cuvin abordate atit ca demers teoretic, cit si ca realizare analitica. Cel dintii eseu – Gradina de dincolo –, dupa ce puncteaza pertinent traseul gindirii mitice de la ritualitatea spatiului sacru la mit si magie degradata, stabileste o baza de plecare intru totul justificata: «putem interpreta drumul si incercarile la care e supus Harap Alb ca fiind o alegorie a ritualului de initiere». Harap Alb reface calatoria catre Centrul spiritual-cosmic, in descendenta unor Rama, Ghilgames, Tezeu, Orfeu, Heracle. Toate elementele, aparent nemotivate, ale basmului-calatorie se stramuta astfel intr-un cod mitic, devenind teme initiatice, mijloace magice, formule incantatorii, scenarii rituale... Excelind in spiritul sintetic, Zoosophiaramine un studiu util asupra citorva fapturi mirific-hibride (vasiliscul, aspida, phoenixul, inorogul, simorgh-ul, pasarea Roc etc.).” (Dan C. Mihailescu)

       „Drumul eroului catre fata lui Ros Imparat este interpretat in lumina citorva dintre initierile ascetico-mistice, «proprii diferitelor sisteme religioase» si schitate cu siguranta celui familiarizat cu paginile lui Mircea Eliade. Minuind cu dezinvoltura un material extrem de divers si, in buna masura, inca neclarificat de catre etnolog sau istoricul miturilor si al religiilor, autorul ne propune un sir de frumoase metafore si, implicit, o meditatie despre fictiunea literara, inchipuita ca o «gradina de dincolo». Numai asa ne putem explica prezenta a doua coordonate ce structureaza intregul studiu complementat cu o a doua sectiune a cartii, Zoosophia, cuprinzind –sub forma unui «dictionar-eseu» – niste «comentarii de mitologie zoologica».” (Mircea Muthu)