Istoria francmasonilor

28,00 Lei
Stoc epuizat
Cod Produs: SKU41426 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

         "Ca mai toate societăţile secrete, francmasoneria, prin chiar precauţiile pe care le lua pentru a îndepărta mulţimea, a stârnit bănuielile mai marilor vremii și clerului asupra formelor de guvernare ale popoarelor din acele vremuri. Nobilii și preoţii, nevăzând în masonerie decât un soi de Ligă, formată în vederea subminării fundamentelor puterii lor, și-au reunit adeseori forţele, conducându-se după această falsă idee, pentru a distruge francmasoneria. Pentru succesul planului lor, nobilii și preoţii s-au folosit de zvonurile calomnioase, de poveștile absurde care îi asmuţeau contra masonilor pe cei care nu reușiseră să parvină în societate. Nobilii și preoţii au organizat astfel persecuţii neîncetate care ar fi fost suficiente să distrugă chiar și un imperiu plin de bogăţii și de armate numeroase, în stare să le ţină piept. Cu toate acestea, aceste persecuţii nu au făcut decât să întărească forţele Ordinului pe care nobilii și preoţii doreau să-l răstoarne. De altfel, clerul nu avea alt mijloc de a pătrunde în tainele masoneriei decât obligându-i pe unii membri să aleagă iniţierea, pentru a fi aleși masoni; practic, aceasta era o alternativă în faţa căreia, în mod firesc, mulţi dădeau înapoi. Dacă, în alte vremuri ce au urmat, unii preoţi și chiar capi ai Bisericii au avut curajul să treacă peste prejudecăţi și să devină masoni, s-au convins imediat de absurditatea calomniilor ce murdăreau acest Ordin. Tocmai pentru faptul că Biserica procedează în continuare la fel ca pe timpuri, am hotărât să scriu și să public această carte. Nu o fac dintr-o ură îndreptată contra persecutorilor, cum s-a făcut adeseori până acum, ci doar cu scopul de a face lumină asupra problemei; căci eu sunt convins că, doar din cauza ignoranţei, copiii văduvei sunt ostracizaţi de membrii unei întregi societăţi. Din acest motiv, aș putea dedica acest volum chiar oficianţilor religiei catolice. Dacă eu fac acest lucru, iar ei vor citi volumul meu, se vor convinge de faptul că francmasoneria ar trebui să merite toată stima lor; că nu au ajutoare mai preţioase în marea și nobila lor misiune sfântă, pentru a le insufla oamenilor dragostea faţă de virtuţi, faţă de respectul legilor și al datoriilor, faţă de ajutorul datorat nefericiţilor sorţii. Dacă acest volum poate fi oferit cu toată încrederea reprezentanţilor clerului, atunci, cu atât mai mult, el poate fi oferit tuturor oamenilor, în special celor care, din cauza ignoranţei, încă mai condamnă această stimabilă societate, căreia îi dedic lucrarea mea. Tocmai acesta este scopul lucrării mele: de a distruge falsele prejudecăţi ale oamenilor, care încă se mai îndreaptă contra francmasoneriei." J. P. Dubreuil

Nr. pagini: 272

ISBN: 9789738968219

Format: 13x20 cm

An aparitie: 2013

Autori: J. P. Dubreuil

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!