Intoarcerea in Gradina

       Acesta este al patrulea volum din seria REFLECTII ALE MINTII CHRISTICE, care a început cu Iubire fara conditii, a continuat cu Linistea inimii si Miracolul iubirii. Pentru cei care s-au bucurat de aceste carti minunate, acest volum va fi o bucurie fara margini. Cei care nu le-au citit înca, sunt invitati sa o faca, pentru a descoperi mesajul Christic, prezentat într-o forma uluitor de frumoasa si de apropiata sufletului nostru. Iata câteva citate, care speram sa va convinga:

      "În gradina aveam tot ce ne trebuia. Nu cunosteam lupte sau greutati. Eram copiii iubiti ai lui Dumnezeu. Dar fericirea nu ne era de ajuns. Noi voiam libertatea de a ne trai viata. La fel ca Prometeu, trebuia sa furam focul de la zei. Nu aveam de ales. Ca sa evoluam, trebuia sa învatam sa devenim nu numai primitori de iubire, ci si daruitori de iubire.
       Stim cu totii ce s-a întâmplat atunci. Am fost aruncati afara din Gradina si, pentru prima data în viata, am simtit rusine, gelozie, mânie si lipsa. Am trait clipe de înaltare si prabusire, de bucurie si tristete. Viata noastra a devenit grea. Ca sa supravietuim, a trebuit sa muncim. A trebuit sa facem greseli si sa învatam din ele.
       La început, am încercat sa dam vina pe altii pentru greselile noastre. Dar acest lucru nu ne-a facut viata mai usoara. Nu a facut decât sa ne adânceasca durerea si nefericirea. Caderea din Gratie a continuat de-a lungul a nesfârsite cicluri de atac si aparare, pâna când am fost rastigniti pe cruce. Acesta a fost punctul de cotitura. De atunci încoace a trebuit sa ne înfruntam frica, în loc sa ne-o proiectam unii asupra altora. A trebuit sa învatam sa ne asumam raspunderea pentru experientele noastre. Ni s-a cerut nu numai sa aflam Adevarul, ci si sa-l integram în structura noastra interioara, sa devenim el."

       "Una din cele mai însemnate practici ale Mintii Christice este aceea a acceptarii. Câti însa dintre noi gasesc ca e usor sa accepte viata asa cum se petrece, asa cum se dezvaluie?
        Cei mai multi dintre noi încearca sa practice acceptarea, dar ne dam seama ca nu reusim decât sa gasim, constant, nod în papura experientei noastre. Atunci când realizam acest lucru, putem alege între a ne pedepsi sau a accepta faptul ca suntem cusurgii. Daca ne pedepsim, nu vom reusi decât sa subliniem si mai mult neputinta noastra de a accepta. Acest lucru poate deveni un cerc vicios, în care continuu ne consideram neadecvati.
        Asa ca trebuie sa învatam sa fim constienti de ceea ce se întâmpla fara sa judecam."