Istoria eternitatii / Evaristo Carriego (top 10+556)

„Selecţia de faţă din proza lui Borges reuneşte două dintre volumele sale reprezentative, ce au avut o importanţă hotărîtoare în evoluţia spirituală a scriitorului. Istoria eternităţii (1936) încorporează, pe lîngă tema timpului, cîteva consideraţii despre metaforă şi despre arta traducerii. Meditaţiile despre eternitate, atît de specifice întregii opere borgesiene, capătă o formă sistematică şi se bazează pe texte antice, reiau dispute medievale şi ajung la autorii moderni. Pentru Borges muritorul, care trăieşte cufundat în timp, întreaga istorie universală, fără eternitate, este nimic, este un «timp pierdut». Evaristo Carriego (1930), «cea mai argentiniană carte a lui Borges», este totodată şi cartea descoperirii sale de sine, cartea în care s-a configurat viziunea inconfundabilă a scriitorului, din care se vor desprinde toate operele ulterioare, a căror originalitate se consolidează şi se impune treptat, parcurgînd drumul de la ciudăţenie la firescul acceptat şi seducător al magnificei formule borgesiene de ficţiune, care include, în doze imprevizibil necesare, poezia, naraţiunea filosofică şi eseul.” (Andrei Ionescu)

Jorge Luis Borges (1899-1986) s-a născut la Buenos Aires, într-o familie înstărită. La scurtă vreme după naşterea sa, călătoreşte alături de familie în Europa. Primeşte încă de mic o educaţie multilingvă. După întoarcerea în Buenos Aires, la douăzeci şi doi de ani, publică primul său volum de poezii, Fervor de Buenos Aires. Continuă să publice apoi, alături de poezii, şi eseuri. În anii ’30 începe să scrie proză scurtă. Publică primul său volum important, Istoria universală a infamiei, la vîrsta de treizeci şi şase de ani. Amestecul de realitate şi ficţiune din acest volum va deveni o caracteristică importantă a prozei de mai tîrziu a lui Borges. Tot în această perioadă, publică două dintre cele mai cunoscute colecţii de povestiri ale sale, Ficţiuni şi Aleph. În anii ’50 devine director al Bibliotecii Naţionale. Odată cu înaintarea în vîrstă, vederea îi slăbeşte şi reîncepe să scrie proză scurtă şi poezie. Ultima sa carte, Atlas, o scrie alături de María Kodama, cu care se va căsători cu o lună înainte de moarte. La vîrsta de optzeci şi şase de ani, în iunie 1986, încetează din viaţă. În România este cunoscut mai ales datorită volumelor sale de povestiri: Istoria universală a infamiei, Grădina cu cărări ce se bifurcă, Moartea şi busola. La Editura Polirom au mai apărut: Poezii (2005, 2017), Cărţi scrise în doi (2005, 2008), Moartea şi busola. Proză completă 1 (2006, 2015), Cartea de nisip. Proză completă 2 (2006, 2015), Eseuri (2006, 2015), Cartea fiinţelor imaginare (în colaborare cu Margarita Guerrero, 2006), Texte captive (2010), Dialoguri (alături de Ernesto Sábato, 2010), Borges la 80 de ani. Conversaţii. Cărţile şi noaptea (2014) şi Tangoul. Patru conferinţe (2018).