„Comicul dă acestei lumi fizionomia şi firescul ei”, scrie cel mai de seamă istoric al literaturii italiene despre unul din cei mai mari povestitori ai ei. Putem spune şi noi despre povestirile şi poveştile lui Ion Creangă. Cele mai multe seamănă cu nişte farse teatrale. Unii au văzut în Soacra cu trei nurori sau în Capra cu trei iezi o anume cruzime a autorului faţă de personajele lui. Nici vorbă! Trebuie să citim cele două poveşti în ce au ele jucăuş şi gratuit. Creangă însuşi ne atrage atenţia la finalul celei din urmă asupra acestui fel de a le citi: „şi eram şi eu acolo de faţă, şi îndată după aceea am încălecat pe-o şa […] şi unde n-am mai încălecat şi pe-o căpşună şi v-am spus, oameni buni, o mare şi gogonată minciună!” Tot o mare şi gogonată minciună este povestea cocoşului înzestrat cu puteri supranaturale din Punguţa cu doi bani sau lenea omului din Povestea unui om leneş, care preferă să se lase spânzurat decât să se obosească a mesteca posmagii. „Muieţi îs posmagii?”, întreabă el cu tot calmul.