Lavinia Braniste a reusit sa scrie o carte uluitor de proaspata, in limbajul imediat recognoscibil al ratacirilor de acum, o carte in care realitatile interioare si exterioare se arata nefalsificate, revoltatoare, in care trucurile si eschivele nu se admit. Este si o carte a adevarurilor despre femeile tinere, singure si captive in mecanismul asteptarilor si al nevoii de validare, un roman despre micile cedari si despre micile tradari de fiecare zi, despre forme de acomodare si (iluzorii) strategii de evadare din teritoriul neindurator al unei urbanitati alienante, normative. Este o carte unica, autentica si curajoasa, una atit de necesara. Dupa acest roman care, la fel ca prozele care l-au precedat, constata cu luciditate o stare de toxicitate sistemica, Lavinia Braniste are toate datele sa ia in calcul o proza mai putin defensiva, in care eroina isi ia, in sfirsit, revansa! (Alina Purcaru)