Povestirea este interesanta atat din punct de vedere al ideilor stiintifice pe care este bazata, cat si in ce priveste dilema morala legata de orice intreprindere caritabila. Firul narativ se infiripa atunci cand autorul descrie cum s-a folosit Raffles Haw de aurul obtinut. El era in mod sincer animat de ideea de a face bine omenirii si, dupa ce s-a asigurat ca are un laborator bine dotat pentru producerea aurului la Tamfield, o localitate linistita din apropierea metropolei Liverpool, a contactat pe reverendul Spurling, preotul local anglican, pentru a-l ajuta in demersurile lui caritabile. De asemenea, el face cunostintǎ cu Robert McIntyre, un gentleman local care, fara sa aiba un venit considerabil, putea totusi sa-si permita sa traiasca fara sa munceasca. Acesta din urmǎ incerca sa picteze, desi panzele lui nu se vandusera pana in momentul cand l-a cunoscut pe Haw. Impreuna cu Laura, sora lui, el avea grija de tatal lor, un armurier care daduse faliment. Laura se logodise cu Hector Spurling, fiul preotului, ofiter de marina, care acceptase sa se casatoreasca cu ea in ciuda necazurilor financiare ale familiei armurierului. Haw ajuta pe toata lumea--pictor, membrii parohiei, chiar micile firme locale, si se indragosteste de sora pictorului, care accepta cu entuziasm sa devina sotia celui mai bogat om din lume. Cu toate acestea, cand afla ca incercarea lui de a face bine a creat practic un grup de lenesi (enoriasii parohiei incepuserǎ sǎ prefere sǎ scrie cereri de ajutor in loc sǎ munceascǎ, iar pictorul renuntǎ practic sǎ mai lucreze, preferand sǎ devinǎ secretarul neoficial al lui Haw, insǎrcinat cu distribuirea ajutoarelor) si chiar mincinosi (Laura, sora pictorului amator, l-a mintit ca el, Haw, este prima ei dragoste), Haw distruge tot aurul pe care il produsese, se asaza dezolat pe un scaun, si moare de inima rea.