Benito Mussolini

     Până în 1938, Mussolini a fost un personaj de primă mărime pe scena politică și în presa internaţională. După Pactul de la München a apărut în ochii lumii ca salvator al păcii, singurul în stare a-l ţine în frâu pe Hitler. Deși a călcat în picioare democraţia pentru a da o nouă ordine poporului italian, Mussolini le-a părut charismatic nu doar multor italieni, ci și unor oameni de stat liberal-democraţi precum Churchill şi Roosevelt şi, mai înaintea lor, bolşevicului Lenin, cel care i-ar fi acuzat pe comuniştii italieni că au lăsat să le scape singurul socialist capabil să realizeze cu adevărat revoluţia. Mare interpret al artei de a poza, Mussolini a vrut – și a reușit – să își construiască un mit. Prizonier al acestei imagini proiectate pentru a trece dincolo de propriul timp şi pentru a intra în marea istorie, mitul Ducelui a degenerat împreună cu charisma lui politică. Legile rasiale, insurecţia antiburgheză, războiul greşit, insuficienţa calităţilor de comandă, complexul de inferioritate în faţa lui Hitler au dezvăluit, toate, eşecul revoluţiei fasciste și, în plus, au subliniat şi inadecvarea totalitarismului său. Astfel, când vântul istoriei a început să sufle cu intensitatea unei furtuni, omul care militarizase politica a căzut ca un dictator banal în urma unei lovituri de palat pe care o subevaluase politic.