In vara anului 2002, in arhivele Manastirii Sf. Ana Rohia a fost descoperita o dactilograma - din pacate, incompleta - continind o varianta a Jurnalului fericirii . Prima intrebare care s-a pus a fost: era vorba de varianta a doua a Jurnalului fericirii sau de o a treia varianta, rezultata din dorinta autorului de unificare a primelor doua? Un singur lucru era cert: aceasta varianta era diferita de cea publicata in 1991 la Editura Dacia (si reluata apoi in alte opt editii). Jurnalul fericirii a avut un destin dramatic inainte de 1989. Scris intre anii 1969 si 1971, a fost confiscat de Securitate pe 14 decembrie 1972, dar in 1975 i-a fost restituit autorului, in urma unui memoriu. Intre timp insa Steinhardt rescrisese din memorie Jurnalul . Ulterior, el a trimis copii ale celor doua variante mai multor prieteni, inclusiv Monicai Lovinescu si lui Virgil Ierunca. Acestora le-a marturisit si ca intentiona sa unifice cele doua variante - acesta fiind cel mai puternic argument in sprijinul ideii ca dactilograma de la Rohia reprezinta varianta-sinteza a primelor doua. Care ar fi, pe scurt, diferentele dintre aceasta varianta inedita a Jurnalului fericirii si varianta publicata? In primul rind, o alta ordonare a blocurilor textuale. Jurnalul fericirii , fiind scris apres coup , bulversind cronologia, lasa posibilitatea unor astfel de reordonari, recombinari, dislocari, inversari, redistribuiri, repozitionari, extensii, contrageri etc. Un joc textual flexibil, de tip puzzle (sau, mai degraba, de tip Rubik ), aproape joycean, care este totodata si un joc al rememorarii. In al doilea rind, o rescriere, o reformulare a pasajelor comune ori comparabile. Nu in ultimul rind, prezenta unor fragmente inexistente in prima varianta, deci cu adevarat inedite ... (George Ardeleanu)