" Povestea anului 2012 este o călătorie fascinantă prin istoria civilizaţiei maya, extrem de avansată într-o mulţime de domenii: astronomie, matematică, arhitectură, artă şi mitologie. Bazându-se pe o documentaţie temeinică, studiul lui Jenkins acordă o atenţie specială „celei mai controversate date din istorie".
Stanislav Grof
Pe 12 decembrie 2012 se sfârşeşte un ciclu amplu din Calendarul Lung al civilizaţiei maya. Mayaşii au anticipat că, la acea dată, Pământul, Soarele şi centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se vor afla într-o „aliniere cosmică" extrem de rară. Mulţi cred că lumea, aşa cum o cunoaştem acum, va suferi o transformare în 2012, dar puţini sunt la curent cu semnificaţia acestei date.
ÎN STUDIUL DE FAŢĂ, VEŢI DESCOPERI:
• cum au conceput mayaşii calendarul al cărui sfârşit de ciclu va fi în 2012 şi cum funcţionează acesta;
• cum a fost redescoperit calendarul antic în vremurile moderne;
• cum a fost abordat subiectul legat de anul 2012 de către savanţi, îndrumători spirituali şi cultura populară;
• care sunt principalele controverse şi enigme din jurul acestui subiect;
• cum putem alege din cantitatea uriaşă de informaţii pe tema respectivă, folosind străvechile învăţături ale civilizaţiei maya pentru a înţelege locul nostru în istorie.
Editie: Brosata
An aparitie: 2011
Limba: Romana
Autori: John Major Jenkins
ISBN: 9789737074126
Format: 20x13 cm
Nr. pagini: 696