Femeile lui Lazăr

Care este relaţia unui geniu cu puterea și cu iubirea? Genialitatea omului de știinţă îl face obiect sau subiect în luptele de toate felurile duse în tulburatul secol XX rusesc? Cât este cu-adevărat alegere subiectivă, personală, în vieţile celor care îl traversează?

Acestea sunt întrebările pe care le ridică Femeile lui Lazăr, o saga învăluitoare, de o forţă comparabilă cu cea a marilor romane clasice rusești. Romanul acoperă aproape un secol de istorie și oferă cititorului un tablou detaliat al „marelui imperiu“, în tușe ferme și culori tari: precaritatea vieţii și a morţii într-o așezare evreiască, viaţa refugiaţilor într-un oraș siberian în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nomenclatura sovietică în epoca ei de aur, universul aproape concentraţionar, mutilant, al școlii ruse de balet. 

Figura centrală a romanului este Lazăr Lindt, geniu al știinţei sovietice și purtător jovial al unei evreităţi neasumate. Identitatea lui se contruiește din perspectiva femeilor care îi influenţează destinul: marea lui iubire este Marusia, soţia mentorului său, de la care primește cea mai caldă, generoasă și durabilă afecţiune — cea maternă; marea ne-iubire este Galina Petrovna, cea care îi devine soţie sacrificând visul modest al fericirii domestice, iar sacrificiul ei dă naștere unei forţe de nestăvilit — cea a urii conjugale. 

Numai Lidocika, nepoata lui Lazăr Lindt, orfana ajunsă în grija bunicii neiubitoare, primește șansa de a alege.

„Unul dintre cele mai bune romane ale ultimilor douăzeci de ani.“

ZAHAR PRILEPIN, Moskovski Komsomoleţ