Maitreyi, crescuta intr-o civilizatie a semnelor si a pudorii, atrage pe Allan intr-un joc erotic complicat si imprevizibil. O privire staruitoare este un cod ce trebuie descifrat, o floare in care este ascuns un fir de par este un simbol, atingerea mainilor este deja un act de curaj si o tradare a vechii iubiri. Cand intr-o zi, la masa, Maitreyi ii atinge intentionat piciorul, asta inseamna o mare promisiune. Promisiunea este intarita de o coronita de iasomie pe care salbatica imblanzita i-o arunca intr-o seara de pe terasa. Este dovada logodnei. Logodna propriu-zisa se savarseste la lacuri, in fata apei, a padurii si a cerului. Este o logodna mistica, un juramant cosmic, un poem de o frumusete barbara. Maitreyi este, oricate nemultumiri ar trezi, un roman viu, substantial, cu o deschidere noua spre problematica omului modern (un spirit, intre altele, voiajor, confruntat in experientele lui existentiale cu mentalitati inradacinate in ceea ce antropologii numesc cultura de profunzime). Nu atat exotismul - desi nici acesta nu poate fi ignorat - este elementul inedit in romanul lui Eliade, ci un spirit nou de a gandi destinul omului in secolul XX, o vointa clara de sincronizare cu spiritul timpului. Intelectualizarea conflictului epic este un prim element. ( ) O capodopera? Un roman, oricum, substantial, viabil dupa mai bine de o jumatate de secol de cand a fost scris. Eliade incearca sa construiasca, dupa o formula a lui Bachelard, o mitologie a seductiei. Reuseste in buna parte. Eugen SIMION, Mircea Eliade. Nodurile si semnele prozei