Labis. Jurnalul pierdut

„Ma acuza unii si altii ca nu sunt «modest». Sunt modest, dar nu in acceptiunea comuna si limitata. Sunt constient de inzestrarea mea poetica, sunt constient ca poemele mele sunt mult mai bune decat ale multora si sunt constient ca am un scop in viata pe care cei mai multi nu il au. Asta nu ma poate face modest asa cum isi imagineaza ei. E o prostie sa fii modest in fata prostilor. Dar sunt modest pentru ca imi cunosc limitele, chiar daca sunt mult peste ale altora, ele exista. Sunt modest pentru ca imi cunosc locul si rolul in societate. Sunt modest pentru ca nu cer si nu ma astept niciodata la ceva nemeritat. Sunt modest pentru ca nu urmaresc marire, ci valoare, nu castig, ci calitate. Sunt modest si recunosc talentul, maretia, valoarea altora, multi, la fel de buni sau mai buni decat mine. Sunt modest pentru ca urmaresc sa fac doar binele si generozitatea e forma mea de modestie. Nu voi fi insa niciodata modest, adica supus, in fata nedreptatii, a mitocaniei, a lipsei de valoare, a semidoctilor, a oportunistilor, a infumuratilor, a dogmaticilor, a tradatorilor, dictatorilor, calailor si limitatilor cu pretentii de genii.”

Nicolae Labis s-a nascut pe 2 decembrie 1935 intr-o familie de invatatori, in Poiana Marului, Malini, Suceava. A fost un copil precoce, care citea de la cinci ani si era interesat de teatru. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cu tatal plecat pe front, familia s-a refugiat langa Campulung-Muscel, unde a trecut prin greutati care aveau sa influenteze decisiv parcursul artistic al viitorului scriitor. In special foametea pe care au indurat-o si dupa revenirea tatalui si intoarcerea in Moldova, in 1945, si-a lasat amprenta asupra modului sau de gandire. Aceasta a fost si perioada in care a inceput sa scrie versuri. A studiat la Falticeni si la Iasi, unde s-a remarcat printr-un talent poetic deja evident, prin cultura generala vasta, dar si printr-o atitudine rebela si darza, care avea sa-l insoteasca pana la final.
A publicat in reviste si a obtinut rezultate scolare remarcabile. La 15 septembrie 1952, a inceput sa frecventeze cursurile Scolii de Literatura si Critica Literara „Mihai Eminescu” din Bucuresti, o institutie experimentala desfiintata in 1955. Acolo a legat primele prietenii literare durabile si s-a impus in scurt timp ca una dintre vocile poetice cele mai puternice si mai autentice ale epocii sale. A fost o perioada dificila, marcata de o serie de conflicte fatise pe care le-a avut cu reprezentanti de marca ai proletcultismului si ai gandirii politice de partid. In 1955 s-a inscris la cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti, de unde a fost exmatriculat din cauza absentelor. In 1956 a publicat primele doua carti, Puiul de cerb (o carte pentru copii) si Primele iubiri (pe care o considera adevaratul sau debut). Totodata a lasat editurii, in forma aproape finala, volumul Lupta cu inertia, dupa ce revenise de mai multe ori asupra lui, fiind cenzurat masiv. A murit in decembrie 1956, dupa o spitalizare de cateva zile in urma unui accident de tramvai, petrecut in conditii neelucidate, asupra caruia planeaza suspiciuni si controverse nerezolvate nici in ziua de azi.