Evadarea imposibila

Ediţie îngrijită, cuvânt înainte şi note de Ioana Bot

„Evadarea imposibilă întregeşte memoriile carcerale ale Lenei Constante, într-un diptic unde cărţii despre anchetă, torturi şi singurătatea celor8 ani de recluziune totală (Evadarea tăcută) i se adaugă acum cartea despre viaţa în celulele comune ale închisorii de la Miercurea-Ciuc, în aşteptarea eliberării. Autoarea fusese condamnată la 12 ani de detenţie în procesul-mascaradă montat de autorităţile staliniste împotriva lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a apropiaţilor săi. Evadarea imposibilă se poate citi şi ca o mărturie despre puterea salvatoare a poveştii, a naraţiunii, în situaţii extreme. Lena Constante se aşază în rolul unei Şeherezade a infernului, care nu se salvează pe sine povestind, de la o zi la alta, ci le salvează pe cele ce o ascultă de la lâncezeala bolnavă a lipsei de ocupaţie, de la moartea spiritului. Se poate spune, de aceea, că volumul de faţă povesteşte efortul salvării aproapelui: la figurat, dintre zidurile închisorii, la propriu, de la uitarea istoriei de către un prezent tot mai depărtat de dânsa. De aceea, cartea Lenei Constante are puritatea şi tăişul unei angajări etice fundamentale. Ea rămâne necruţătoare cu aberaţiile umanităţii, dar iertătoare cu greşelile oamenilor.“ — IOANA BOT

„Înţelegând că nu obedienţa este soluţia, ci revolta, chiar dacă nu una de factură zgomotoasă, şi simţind nevoia să înfrunte presiunile exterioare şi izolarea, Lena Constante îşi construieşte compensatoriu o lume imaginară minuţioasă, apelând la o «gimnastică intelectuală neîntreruptă», după cum observă și Monica Lovinescu. Refugiul este interior şi estetic: uneori construieşte o casă utopică sub pleoape, alteori evadarea constă în alcătuirea unui dicţionar mintal de versuri disparate. Cealaltă lume, opusă anchetei şi detenţiei, este poezia, solitudinea fiind depăşită printr-un uriaş gest estetic recuperator; dar evadarea mentală este dificilă. Deţinuta inventează poveşti, confecţionează păpuşi, compune basme şi piese de teatru, desenează, reuşeşte, din devorarea vizuală a unui obiect oricât de mic, un adevărat peisaj, o lume nouă.“ — RUXANDRA CESEREANU