OZN rapirile extraterestre

Triumf
45,00 Lei
Stoc epuizat
Cod Produs: SKU53195 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Conferinţa dovedea, o dată în plus, existenţa unui fenomen, cel al răpirilor, care, prin multitudinea cazurilor şi mai ales, prin similitudinea lor, nu mai putea fi ignorat, dar dovedea şi interesul pe care unii oameni de ştiinţa au început să-l manifeste in acest sens. Altfel spus, universitarii implicaţi recunoşteau că răpirile de oameni, efectuate nu se ştie de cine, nu sunt o iluzie, nici o glumă, nici o invenţie a unor persoane dornice de senzaţional ori „duse cu pluta".

Din cele povestite în rapoartele anexate dosarelor celor 2.000 de cazuri, victimele au fost luate şi apoi examinate de cele mai multe ori, de nişte creaturi cenuşii, înalte de 1-1,3 metri, cu membre subţiri, însuşiri telepatice, cu cranii enorme şi ochi negri, hipnotici, imenşi; dar s-au semnalat, destul de des, şi vizitatori înalţi, cu plete blonde sau albe, cu robe albe, lungi şi strălucitoare. 

Răpirile au avut loc de cele mai multe ori noaptea, din dormitor, din automobil sau dintr-un loc sub cerul liber. Adesea, o rază de lumină cobora dintr-o misterioasă navă şi ridica în aer pe cel răpit, doi, trei sau patru creaturi incadrându-1 pe cel răpit. Urmau examinări medicale, manipulări cu conotaţii sexuale, mesaje apocaliptice, ca şi ordinul ca victima răpirii să uite totul. 

Se pare că la unii, acest ordin nu a funcţionat sau amintirile refulate au putut fi aduse totuşi la lumină prin diverse metode.

Participanţii la conferinţă au fost de acord că extraordinarul mister al fenomenului se găseşte în marea similitudine a istorisirilor celor răpiţi, ca şi în consistenţa detaliilor din relatările lor. Existau mai multe zeci de elemente semnificative, comune tuturor răpirilor, iar o bună parte dintre ele se regăseşte, sistematic, la fiecare dintre răpiri. în acelaşi timp, alte detalii din folclorul urban privind extratereştrii (culoarea verde a omuleţilor, antenele, armele laser etc.) nu au fost semnalate niciodată. Remarcabilă este şi consistenţa detaliilor din relatări. Toate acestea nu pot fi puse doar pe seama unor coincidenţe.

Editie: Cartonata

An aparitie: 2015

Limba: Romana

Autori: Dan Farcas, Emil Strainu

ISBN: 9789737634542

Format: 13x20

Nr. pagini: 504

Titlu original:

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!