s-a spus despre mine ca sunt specialist in copilarie ca stiu pe dinafara cursurile de disperare ale bunicilor mei si la nevoie pot face rost de pasari pe cer ca la marginea memoriei detin gradini suspendate unde cultiv primaveri nelumite ca seva-mi urmeaza copacii cu bratele pline de flori de drum spre biserici si clopote arunca-n ferestre cu nuci de lumina ca nu mai raman in praful sperantei la capatul parcului cand luna trage raze si aduna indragostitii in podul casei cu carti despre originea noptii langa viespi locuind ilegal pe cum corni la Vima Mare pe pamanturile colectivizate de iarba ca inca din viata si din camera alaturata ma mai aude mama trantind poarta spre visul in care voia sa ramana a fost odata n-ar fi fost sa se spuna
