Un caiet al autorului, dar si unul al protagonistului sau: doctorulCassian Robert, fugit la varsta senectutii de acasa si retras undeva la munte, langa o fosta Statie meteorologica. Atat fuga, cat si izolarea protagonistului sunt simptomatice. In proza lui Buzura, personajul central este implicat in evenimente, dar isi asigura si o anumita distanta fata de ele. Mai mult, el se incarca de istoriile traite de altii, pe care le asculta rabdator sau le reconstituie minutios. Diferenta fata de alte contexte epice este ca, in acest caz, protagonistul simte acut ca i se apropie sfarsitul. Macinat de boli, medicul se retrage departe de lume, intr-o pustietate montana, unde spera ca, scriind, va putea sa-si regaseasca echilibrul. Evadarea e insa relativa. Lumea lasata in urma continua sa-i trimita semnale. O tanara pe cat de frumoasa, pe atat de insistenta il tot viziteaza pe Cassian, readucandu-i in fata ochilor trecutul. Mara e fiica Teodorei, iar defuncta Teodora a fost o dragoste mai veche, neconsumata, a barbatului. Augustin Buzura foloseste din plin, in romanul de fata, reteta senzationalismului epic, cu tot ce presupune aceasta: intamplari socante, deznodaminte tragice, curs imprevizibil al lucrurilor, care impun calea parcursului narativ. Dar aceste evenimente sunt insa atrasesi integrate intr-o structura reflexiva, ba chiar intr-un mecanism care scoate la lumina intrebari si care are nevoie de fapte, de cat mai multe fapte, pentru a le interpreta si a le aseza in ordine. Cassian, aidoma scriitorului, e un colectionar de experiente. Medicul din ei lucreaza cu omul. Iar scriitorul i se alatura.