Milena Jesenska (1896-1944) este cunoscuta publicului romanesc prin prisma scurtei, dar intensei povesti de dragoste pe care a trait-o alaturi de Franz Kafka. Dar Milena, devenita pentru o vreme sotia filozofului Ernst Polak, reprezinta un exemplu de toleranta si tenacitate, un model de lupta pentru libertate individuala si nationala in egala masura, un simbol pentru poporul ceh. In Praga ocupata de nemti, Milena reuseste sa puna in miscare, folosindu-se de relatiile personale, o adevarata organizatie clandestina, care salveaza vietile a numerosi refugiati, mai cu seama evrei. Dar in spatele acestei figuri tenace se ascunde o femeie vulnerabila, orfana de mama si crescuta de un tata autoritar, in cautarea unui barbat destul de puternic pentru a o sustine atunci cand forta ii secatuieste - un deziderat pe care nu si-l va atinge niciodata. Macinata de boala si sleita de puteri, este trimisa, in urma unui proces in care fusese gasita nevinovata, in lagarul de la Ravensbruck, unde, in primavara anului 1944, isi va gasi sfarsitul. Steve Sem-Sandberg STEVE SEM-SANDBERG, nascut la Oslo in 1958, este un prolific jurnalist, scriitor si critic literar suedez. Locuieste alternativ la Viena si Stockholm, fiind corespondent pe probleme culturale al prestigiosului ziar Svenska Dagbladet. Romanul lui Steve Sem-Sandberg schiteaza portretul plin de culoare al unei femei fascinante si tabloul plin de atmosfera al unei Europe Centrale in destramare. (Helsingsborgs Dagblad) Pentru a construi acest roman, prozatorul, reporterul si poetul din persoana lui Steve Sem-Sandberg s-au contopit in asa fel incat portretul Milenei devine portretul orasului Praga - asa cum facusera si alti mari scriitori contemporani admirati de el: Claudio Magris pentru Trieste, Danilo Kiš pentru Belgrad si Peter Esterhazy pentru Budapesta. (Gabriela Melinescu) Pentru multi, Milena Jesenska a fost doar o nota de subsol din viata lui Franz Kafka. Romanul Ravensbruck schimba complet aceasta perspectiva, dezvaluindu-ne resorturile care imping o fiinta umana sa lupte pana la capat impotriva raului. (J.P. Pulkkinen)