Razboiul Rece: Intelegerile, spionii, minciunile, adevarul - John Lewis Gaddis ... europenii insisi au spulberat apoi o alta iluzie - aceea a unitatii dintre ei -intrand in razboi in 1914. La randul sau, Primul Razboi Mondial a produs doua elemente convingatoare care justificau sfarsitul dominatiei coloniale. Unul a venit odata cu Revolutia Bolsevica, cand Lenin a facut un apel pentru incetarea imperialismului sub toate formele sale. Celalalt a venit din Statele Unite. Cand Woodrow Wilson a trecut principiul autodeterminarii printre cele 14 Puncte ale sale, intentia lui fusese aceea de a submina atractia exercitata de bolsevism, insa efectul obtinut a fost entuziasmarea oponentilor imperialismului din Asia, Orientul Mijlociu si Africa. Printre cei insufletiti de aceasta idee se numarau Mohandas Gandhi (in India britanica), Ho Si Min (in Indonezia franceza), Syngman Rhee (in Coreea ocupata de japonezi) si un tanar bibliotecar obscur din China, pe nume Mao Zedong. Insa a fost nevoie de al Doilea Razboi Mondial pentru a da lovitura de gratie colonialismului, o data pentru totdeauna: razboiul a pus in miscare procese care, de-a lungul urmatoarelor doua decenii, aveau sa puna capat epocii imperiilor europene, inceputa in urma cu cinci secole. Prabusirea colonialismului a coincis astfel cu inceputul Razboiului Rece, insa nu Razboiul Rece a constituit cauza acestor evenimente - radacinile lor se afla in alta parte. Deoarece, asa cum sublimase Thomas Paine in 1776, ca era ilogic ca o insula sa conduca la nesfarsit un continent, era de asemenea foarte putin probabil, in 1945, ca un continent devastat de razboi sa fie in stare sa conduca la nesfarsit restul lumii. Ceea ce s-ar fi intamplat si daca Marea Alianta din timpul razboiului nu s-ar fi desfiintat. Nici decolonizarea nu a devenit o chestiune semnificativa la inceputul Razboiului Rece. Uniunea Sovietica a ramas antiimperialista - cum putea sa nu fie? -, insa inaintarea revolutiei in ceea ce avea sa se numeasca lumea a treia era pentru Stalin, in anii imediat de dupa razboi, mai putin importanta decat refacerea de dupa razboi si incercarea de a-si extinde influenta cat mai mult in Europa. Pe de alta parte, nici Statele Unite nu erau interesate sa apere colonialismul european. Propria lor istorie incepuse cu o revolta impotriva unui imperiu, si chiar daca americanii isi facusera propriile colonii la sfarsitul secolului al XIX-lea - Filipine fiind cea mai importanta -, nu se impacasera niciodata cu colonialismul, preferand sa-si exercite influenta in afara granitelor prin mijloace economice si culturale. Prin urmare, nici Moscova si nici Washingtonul nu au regretat declinul imperiilor europene - si nici nu au fost preocupate la inceput de vidurile de putere ce se creau in afara Europei. Insa aceasta situatie nu putea dura prea mult. La sfarsitul anului 1949, confruntarea dintre sovietici si americani pentru Europa ajunsese intr-un impas...