Straini de noi (cu autograful autoarei)

Oscilând între trecut şi viitor, Barbara sfârşeşte prin a trăi sub chipul unei necunoscute. Înstrăinată de principii morale, îşi îngreunează existența deja condamnată cu povara adulterului. Femeia trăieşte o dramă existențială, asupra destinului său planând o fatalitate oarbă. Romanul se remarcă printr-o nuanțată analiză psihologică a personajului principal, care pendulează între reacții paradoxale, născute din modul în care îşi trăieşte cele două iubiri.

  ”  Urca grăbită scările ce o poartă spre trecut. Afară ploua de ieri. Vântul șuiera prin ferestrele sparte. Își clătină capul și se opri la etajul al doilea.

          – E prea târziu. E trecută de mult vremea noastră, își șopti ea.

          Se auziră iarăși tocurile grele. Calca aspru și hotărât. Coborî degrabă cu privirea pierdută. Făcea asta de jumătate de oră. Se uită speriată în jur și se așeză pe banca din fața blocului. Era deranjată doar de gânduri, nu și de ploaia rece ce-i uda paltonul negru. Trecură zece minute, apoi se auziră iar pași. Înghiți în sec și urcă.

Ușa se deschide, fără să apuce să bată. Întâlnindu-i privirea, gândacul remușcărilor scormoni din nou. Întrebări fără răspuns pândeau de departe prin perdelele sufletului. Se uită lung la el. El și mai lung în ochii ei. Știa ce o așteaptă. Cu mintea goală, păși hotărâtă în casa amintirilor ei. Trecuseră doi ani, dar nimic nu îi părea rece și străin. Se uită cu ochi mirați la fotografia lor, încă pe noptieră.

Fusta, strânsă în talie, îi urmărea linia corpului, care avea să fie luat în stăpânire de palmele lui câteva minute mai târziu. Gândurile le fugeau prin minte ca niște vagoane goale — toate se aseamănau între ele. Lacrimile neplânse îi apăsau precum o piatră rece. Atmosfera era încărcată. Fără să își spună nimic, privind-o cu ochi flămânzi, degetele lui o dezbracară cu aceeași lejeritate de altădată. Nu mai era copila în brațele căreia găsise iubirea, dar buzele îi erau la fel de moi. Pielea ei mirosea a trecut, a acasă. Întunericul pătrundea printre draperii și ascundea hainele înșirate prin camera. O simțea a lui ca prima dată.”