Parul Venerei

Parul Venerei este un roman stralucitor, ce poate fi invocat ca un argument ultim al ideii ca literatura rusa nu a murit. Credinta si spiritualitate, importanta de-a vibra la frumusetea lucrurilor efemere sub amenintarea mortii, cautarea iubirii, dialoguri filosofice, referinte mitologice si reflectii pline de miez, toate se intrepatrund.

Un interpret din limba rusa la un birou elvetian pentru azilanti, straduindu-se sa se adapteze la cea mai buna dintre lumile posibile, este bantuit de toate povestile pe care le aude. Transcrierile interviurilor la care participa se insinueaza in roman tot asa cum se insinueaza in viata lui interioara. Interpretul este firul care leaga numeroasele povesti in poveste: calatoriile interpretului in Italia, in cautarea originii iubirii, sau poate doar a adevarului despre ea; indepartarea de sotie si de fiu; suferintele cuplului in criza; scrisorile trimise fiului si adresate unui anume Nabucodonosaurus, stapanitor al unei magice imparatii insulare; bucati din jurnalul Isabellei, o faimoasa cantareata de la inceputul secolului XX, a carei biografie interpretul ar fi vrut candva sa o scrie. „Golurile“ dintre aceste povesti sunt umplute cu fragmente din lecturile interpretului despre razboaie antice nu mai putin civilizatoare decat cele moderne.