Memorii de război. Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina

„24 august, spre seară...

Mitralierele duşmane bat faţa Dunării, din mal până-n mal. Sub ropotul lor intermitent, şiruri de bulbuci mărunţi apar pe luciu plesnind în aer, ca şi cum gloanţele ar veni de jos, din fundul apei. Rând pe rând, în jurul fiecărui înotător grindina proiectilelor descrie cercuri vertiginoase, care se tot strâng, se tot strâmtează, până ce capul omului prins la mijloc dispare brusc din vedere, ca un balonaş împuns cu acul...

Ce s-o fi petrecând acum în capetele acele, care se văd încă de aici, plutind pe valuri în jos, ca nişte amănunte fără însemnătate? Dacă mai întârziam un sfert de ceas în Dunăre, aş fi ştiut. Moartea hidoasă m-ar fi încleştat şi pe mine la fel, între văzduh şi apă, fără nădejde de scăpare.“ (G. TOPÎRCEANU)

„În anul 1916, la sfârşitul verii, când România tocmai intrase în Marele Război, poetul G. Topîrceanu, sergent într-un regiment de artilerie grea, amenaja poziţiile de pe malul drept al Dunării. Au urmat asaltul trupelor bulgaro-germane sub comanda mareşalului August von Mackensen şi cinci zile de lupte cumplite: dezastrul de la Turtucaia. Au murit pe câmpul de bătălie peste 6 000 de români, iar Topîrceanu a împărtăşit soarta celor 28 000 de prizonieri. Memoriile sale din război, publicate în două volume (Amintiri din luptele de la Turtucaia, 1918, şi Pirin Planina, 1936), aduc lumină asupra unuia dintre episoadele importante ale istoriei noastre peste care s-a aşternut uitarea. Din paginile acestea de valoare literară certă, în care deznădejdea se împleteşte cu speranţa, cu observaţia lucidă, cu lirismul şi, de multe ori, cu umorul, lumina omeniei se ridică peste toate grozăviile unei tragedii istorice care nu a cruţat nimic.“ (Daniel CAIN)

„S-a publicat în vremea din urmă atâta literatură de război! Toată lumea, de pe toată faţa globului pământesc, e convinsă acum până-n vârful unghiilor, ca şi înainte de 1914, că războiul e o calamitate, o ruşine pentru civilizaţia noastră etc. Totuşi omenirea nu-l desfiinţează. Este ca şi cum războiul n-ar fi făcut de noi, oamenii – parcă l-ar face nişte fiinţe de pe altă planetă, împotriva voinţei noastre unanime.

Atunci la ce bun să mai scriu, să mai arăt şi eu omenirii cum e războiul?

S-ar părea că cei mari, cari pun la cale războaiele, trebuie să fie nişte oameni răi, împietriţi la suflet...

Nu cred.

Am văzut la Sofia pe kaiserul Germaniei, socotit drept principal autor al răz-boiului mondial. Nu părea deloc om rău. L-am văzut de la o fereastră de spital, când trecea cu automobilul de la gară spre palat. Râdea. Avea la stânga lui şi pe regele de atunci al Bulgariei, dar pe acesta nu l-am văzut aşa de bine, fiindcă tocmai în acel moment M. Sa a scos din buzunar o batistă cu care S-a şters la Nas..."