In ametitoarea galaxie de zei a panteonului hindus, Shiva iese in evidenta ca fiind cel mai vechi si cel mai iubit. In zorii creatiei cosmosului, cu mult inainte de crearea omului, el a aparut sub forma arcasului divin, ce avea arcul indreptat spre Absolutul cel nerevelat. Lumea este terenul lui de vanatoare. Universul rasuna de prezenta sa. El este atat sunetul, cat si ecoul. El este atat vibratia intangibila, cat si substanta infinitezimala. El este atat ruginiul frunzelor uscate, cat si verdele lucios al ierbii incoltite. El este atat barcagiul care ne poarta pe fluviul vietii catre moarte, cat si cel care ne elibereaza de ciclul renasterilor si ne confera nemurirea. El apuca, sustine, da drumul si elibereaza. El este atat boala, cat si distrugatorul bolii. El este hrana, cel care ne hraneste, cat si procesul hranirii. Maiestuozitatea si puterea sa divina sunt reprezentate prin descrieri simbolice si totodata extrem de realistice, prezentand atat o imagine impresionanta, indepartata, distanta si rece in fortareata sa retrasa din muntii Himalaya, cat si una apropiata, binevoitoare si iubitoare, un simbol viu si vibrant al Absolutului.