A afirma ca arta isi are punctul de plecare in realitate estre un loc comun in exegeza operei woolfiene, mai ales cand este in discutie Spre far, cea mai autobiografica dintre operele scriitoarei. Criticii care citesc acest roman in lumina comentariilor retrospective din jurnalele si memoriile Virginiei Woolf subliniaza, in general, dimensiunea terapeutica si apropierea textului de materialul biografic. Autoarea comenteaza de mai multe ori despre semnificatia pe care scrierea acestui roman a avut-o pentru ea, dar doua asemenea observatii sunt deosebit de pertinente: Obisnuiam sa ma gandesc zilnic la tata si la mama, dar scriind Spre far i-am ingropat in minte. Cred ca am facut ceea ce fac psihanalistii pentru pacientii lor. Mi-am exprimat niste emotii pe care le simteam profund de multa vreme. Iar exprimandu-le, le- am explicat si apoi nu m-am mai gandit la ele. - Mihai Miroiu
