Într-o lume care nu mai crede nici în fericirea prin consum şi nici în binefacerile concurenţei egoiste şi ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o nouă ordine psihologică şi socio-economică. Fromm urmăreşte istoria şi efectele a două moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere şi agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, dăruire şi spontaneitate.
Soluţiile ieşirii din starea de depresie şi dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socio-economic temerar, care merge de la iniţiativele individuale ale „consumului sănătos" şi ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democraţii participative, a unui management umanist şi a diminuării inechităţilor flagrante.
Punând laolaltă argumente psihanalitice şi marxiste cu revelaţii din mistica medievală şi cu subtile analize macroeconomice, şi ţintind deopotrivă excesele capitalismului şi socialismului, A avea sau a fi? este o sinteză surprinzător de actuală.
Editie: Brosata
An aparitie: 2013
Limba: Romana
Autori: Erich Fromm
Nr. pagini: 262
ISBN: 9786064010957
Format: 20x13 cm