Impresionismul este considerat in mod unanim ca prima revolutie a artei moderne, in opozitie cu arta academica. O revolutie care a constat mai intai de toate in factura picturala , idee care, desi contine un sambure de adevar, este mult prea simplista. Aceasta carte propune o alta lectura a aparitiei picturii moderne. Ea incearca sa demostreze ca in impresionism are loc o schimbare mult mai radicala si mai profunda, care vizeaza tematizarea privirii moderne . Daca exista cu adevarat ceva profund nou in pictura lui Manet, Monet si Degas este faptul ca meditatia asupra actului de a vedea devine, in opera lor, o tema centrala. Impresionismul gandeste privirea cu o vointa de inovare care nu presupune in mod necesar ignorarea traditiei, cat, mai degraba, dialogul cu traditia. Aceasta tematizare a privirii este moderna , caci ea insumeaza insesi limitele vederii si ale picturii. - Victor Ieronim Stoichita