De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toți dorim să fim iubiți și plăcuți de toți și de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinți, căci și ei sunt mărginiți de timp și de spațiu, iar sufletul caută la cele veșnice. Inima noastră s-a învățat să fie iubită și plăcută de la inima cea dumnezeiască și veșnică, căci și noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemați să fim fiii luminii și fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască. Dacă în noi se ivește plinătatea dragostei, cu adevărat de toți vrăjmașii se va alege praful. Căci cine îndrăznește să lupte împotriva dragostei? Nu este nicio armă care poate să lupte împotriva dragostei. De ce? Căci Dumnezeu este dragoste, iar acolo unde se ivește plinătatea dragostei dumnezeiești, de acolo fuge orice răutate! De aceea să vă străduiți, precum și singuri vedeți, când le iubim pe toate și nouă ne este bine, căci atunci gândurile noastre sunt pașnice, pline de dragoste și bunătate. Să vă rugați zi și noapte și pe copii învățați-i să se roage Domnului cu inima, să caute cele bune, să fie plini de dragoste dumnezeiască, să simtă bucuria vieții și pacea dumnezeiască.