Conciliile de la Niceea, 325, si Constantinopol, 381, definesc dogma Sfintei Treimi. Mai intai la Niceea, Parintii conciliari au dezbatut asupra dumnezeirii Fiului, realitate negata de predica preotului Arie si a adeptilor lui, si au afirmat deofiintimea Fiului cu Tatal, prin consecinta egalitatea Fiului in vesnicie, marire si cinstire cu Tatal. Apoi la Constantinopol, conciliarii se confrunta cu invatatura episcopului Constantinopolului, Macedonius, si adeptilor lui, care negau dumnezeirea Duhului Sfant, si dogmatizeaza dofiintimea Duhului Sfant cu Tatal si cu Fiul. Astfel, misterul Sfintei Treimi, centrul vietii crestine si originalitatea crestinismului, este afirmat explicit in intreaga Biserica. In Dumnezeu exista mia ousia, treis upostaseis, adica o unica esenta divina si trei ipostasuri. Atat dupa Niceea cat si dupa Constantinopol discutiile dogmatice au continuat, contribuidu-se astfel la cristalizarea dogmei Sfintei Treimi. Arienii christomaci, dusmani ai lui Cristos, si macedonienii pneumatomahi, dusmani ai Duhului Sfant, sunt nevoiti sa cedeze inaintea ortodoxiei credintei Bisericii exprimate in Crezul Niceno-Constantinopolitan.