Dragostea este oare un sentiment declansat de un proces chimic, sau este pur si simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Exista o metoda infailibila pentru a starni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioara pe Tristan si Isolda? Sau cei care se indragostesc asculta doar de propria libertate? Fosti iubiti, Adam si Louise traiesc la mii de kilometri departare unul de celalalt, el la Paris, ea in Montreal. Corespondand pe e-mail, cei doi isi evoca trecutul comun, ranile inca neinchise, momentele de bucurie, dar si noile relatii. Ceea ce-i apropie insa a doua oara este prietenia, construita de comun acord si insotita de o provocare: ar putea sa-si reinvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste? Eric-Emmanuel Schmitt, observator minutios si lucid al capriciilor inimii, reuseste sa transpuna in acest roman epistolar, cu fine si surprinzatoare nuante, parcursul plin de capcane al unei legaturi amoroase tipice pentru vremurile noastre. In Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distinctia dintre dorinta si sentiment. Cred ca, in privinta iubirii, problema consta in faptul ca denumim cu acelasi cuvant doua teritorii diferite: cel al dorintei si cel al sentimentului. La granita dintre ele, atunci cand incercam sa impacam atractia fizica si dragostea, se nasc marile noastre povesti, nu intotdeauna fericite. (Eric-Emmanuel SCHMITT)