Cu toate evenimentele minunate pe care le traversasem alaturi de parintele Paisie, ma indoiam de el. Era posibil sa vada lucrurile intr-o maniera strict personala, iar realitatea sa-l depaseasca. Nu excludeam posibilitatea ca el sa detina numai o parte a adevarului, si sa existe si alte parti de adevar in alte sisteme de gandire si in alte religii. Poate ca ma lasam influentat prea mult de puternica sa personalitate, de mediul Sfantului Munte in general. Am hotarat, asadar, sa ofer sanse egale si yoghinilor hindusi. Ii cunoscusem, desigur, inainte de a-l intalni pe parintele Paisie, dar nu mersesem niciodata in India, in religiei lor. Am decis, prin urmare, sa plec si sa traiesc impreuna cu ei , sa ma amestec printre ei, sa-mi deschid sufletul dinaintea lor, asa cum facusem si in cazul monahilor ortodocsi. Am trait luni de zile in diverse ashramuri,impreuna cu swami si gurusi. Faceam totul impreuna cu ei:ma sculam dimineata, mancam, munceam, discutam, aplicam exercitii yoga. Pentru a cunoaste un lucru trebuie sa-l traiesti, nu sa-l analizezi pur teoretic. In consecinta, ma hotarasem sa-mi impun o deschidere totala fata de India si tot ceea ce insemna ea. Oscilam asadar intre doua influente spirituale foarte puternice. Cea mai mica inclinare a intentiei mele avea o rezonanta imediata asupra efortului meu spiritual. Eram angrenat intr-o lupta plenara, care angaja intreaga mea fiinta. Pericolele de rigoare imi amenintau nu doar modul de viata, ci si intreaga existenta. Am fost ajutat, sau mai degraba salvat, prin interventiile lui Dumnezeu