Opera poetica (I)

„In primavara anului 2008, la Paris fiind, m-am urcat pe celebrul Pod Mirabeau ca sa vizualizez ultima imagine care a ramas pe retina poetului sinucigas: Statuia libertatii (o replica redusa a celei de la New York) cu Turnul Eiffel profilandu-se urias pe fundal si vegetatia inverzita de pe Ile des Cygnes, care taie in lung apele Senei. O imagine puternica, tonica si plina de simboluri. Una care nu te indeamna la sinucidere.

La 9 februarie 1994, la 24 ani dupa moartea lui Celan, prietenul sau, poetul Gherasim Luca, ii va urma exemplul fatal, aruncandu-se in apele Senei din exact acelasi loc simbolic. Luca a lasat pe propriul sau repondeur telefonic mesajul sinucigasului: In aceasta lume poetii n-au ce cauta. Paul Celan si Gherasim Luca au marit lista, si asa lunga, a poetilor si artistilor parizieni care, de-a lungul timpului, s-au sinucis in apele Senei. Senucigasi, le-am putea spune. Pe acelasi Pod Mirabeau si-a plasat Mihail Sebastian manuscrisul gasit care face obiectul primului sau roman publicat (Fragmente dintr-un carnet gasit, 1932). In mod straniu, Le pont Mirabeau a intrat in istoria literaturii romane datorita celor trei scriitori evreo-romani, Mihail Sebastian, Paul Celan si Gherasim Luca, dintre care ultimii doi senucigasi.” (Andrei Oisteanu, Revista 22)

„Întenebrată de un cataclism istoric și sufletesc, lirica lui Paul Celan, rostită ca dintr-un limb al limbii, reprezintă, asemeni evenimentului despre care dă mărturie, un moment de ruptură. Mesajul său accentuează responsabilitatea poetică și politică totodată. Poeziile lui Celan trebuie înțelese și apărate de toate deturnările de sens la care pot fi supuse.” (George State)

„Intr-o poezie lirica scurta, tulburator de densa, Celan vorbeste despre «umbre impletite scrise de pietre». Literatura moderna este actionata de o necesitate de a explora aceasta «litografie» si ecriture d’ombres. Ele se afla in afara claritatii si a pasului urmator al limbajului public. Pentru scriitorul de dupa Mallarme, limba preseaza asupra sensului, aplatizindu-l, distrugindu-l, asa cum o vietate din adincuri este distrusa cind este adusa la lumina zilei si la presiunile reduse ale suprafetei marii. Dar ermetismul, pe masura ce se dezvolta de la Mallarme la Celan, este una din actiunile cele mai radicale impotriva limbii din literatura moderna.” (George Steiner)